Yoga Terapie – Ayurveda – Plante vindecatoare pentru dinamizarea centrilor subtili energetici de forta

Yoga Terapie – Ayurveda – Plante vindecatoare pentru dinamizarea centrilor subtili energetici de forta

Modalități naturale de dinamizare a centrilor de forta

Plante vindecătoare ce pot fi folosite cu succes în practica spirituală pentru dinamizarea centrilor subtili energetici de forţă


Pentru dinamizarea centrilor de forţă, pe lângă metodele specific yoghine, putem folosi şi anumite plante vindecătoare (de leac), care dacă vor fi ingerate cu perseverenţă, zilnic, vor permite trezirea în fiinţa noastră a energiilor specifice fiecărui centru de forţă, prin intermediul proceselor foarte fine de rezonanţă cu energii binefăcătoare din Macrocosmos induse de plantele de leac.

Una dintre metodele cele mai simple ce ne permit perceperea şi dinamizarea efectelor subtile ale unei plante binefăcătoare constă în administrarea sublinguală a pulberii uscate din partea indicată a acestei plante în scopul unei cât mai bune valorificări a potenţialităţilor subtile energetice ale plantelor.

Pentru aceasta vom măcina partea ce urmează a fi folosită de la planta aleasă cu ajutorul unei râşniţe electrice.

O putem cerne eventual printr-o sită fină pentru a obţine o pulbere omogenă, după care plasăm pulberea rezultată sub limbă (umezind-o în prealabil uşor cu propria salivă) şi o păstrăm sublingual timp de aproximativ 20 de minute.

În acest timp este bine să rămânem interiorizaţi, cu ochii închişi, într-o postură de meditaţie în care să avem spatele drept şi să urmărim să percepem cu atenţie efectele pe care planta le generează în fiinţa noastră.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Muladhara Chakra
RĂCHITAN: pulbere din partea aeriană a plantei; 2g (o linguriţă rasă) de 4 ori pe zi.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Swadhisthana Chakra
SCORŢIŞOARĂ: pulbere din scoarţă; 1g (o jumătate de linguriţă rasă) de 4 ori pe zi.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Manipura Chakra
GHIMBIR: pulbere din rădăcină; 0,5g de 4 ori pe zi.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Anahata Chakra
TRANDAFIR: pulbere din petale; 2g (o linguriţă rasă) de 4 ori pe zi.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Vishuddha Chakra
SALVIE: pulbere din frunze; 1g (o jumătate de linguriţă rasă) de 4 ori pe zi.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Ajna Chakra
ZMEUR: pulbere din frunze; 2g (o linguriţă rasă) de 4 ori pe zi.

Pentru dinamizarea centrului subtil de forţă Sahasrara
OBLIGEANĂ: pulbere din rădăcină; 1g (o jumătate de linguriţă rasă) o singură dată pe zi.

Citește și


Respectaţi cu stricteţe gramajul indicat, deoarece obligeana este o plantă care, administrată în doze mai mari, este toxică pentru organism

Disponibile și online și saptamanal la clasele de Marți la Piata Romana, Bd Dacia Nr 53 , Atelierele Regenerative Dr Florin Bebesel cuprind Clase de Yoga Terapie, prezentari despre Ayurveda, FitoTerapie, Marmas terapie, introducere in Medicina Chineza.

Înscrieri dr.bebesel@gmail.com

No Comments

Lasa un raspuns

%d blogeri au apreciat: